21 Martie 2017Sursa: IPJ Sibiu

2 5 M A R T I E - ZIUA POLIȚIEI ROMÂNE

Nr. 74 din 21 martie 2017

 

2 5  M A R T I E  - Z I U A  P O L I Ţ I E I  R O M Â N E

- 195 de ani de istorie şi tradiţie –

 

 A devenit deja o tradiţie, ca în contextul aniversării Zilei Poliţiei Române, oamenii legii să fie alături de cetăţeni pentru a sărbători.

Ziua Poliţiei Române, scurt istoric:

Prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23.04.2002 data de 25 martie a fost desemnată Ziua Poliţiei Române.

Alegerea acestei date este legată de simbolul creştin al Bunei Vestiri aflat pe primul steag al Marii Agii, simbol ce a fost preluat şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.

În anul 1822 domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiţă Filipescu (şeful poliţiei din acele timpuri) drapelul pe care este cusută sigla Steagului Agiei. Alături de siglă se află o ghirlandă din aur în interiorul căreia este prezentată Maica Domnului înaintea îngerului ce-i aduce vestea cea bună (Buna Vestire).

Activitățile prilejuite de serbarea Zilei Poliției Române in județul Sibiu debutează în zilele de 21 și 22 martie, când Se Deschid Porțile Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu, unde liceenii și nu numai vor intra in contact cu meseria de polițist.

In perioada 21 – 23 martie, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sibiului prin Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu, au loc activități de donare de sânge în cadrul campaniei „Donează sânge, salvează o viaţă!” ediţia a III-a.

 

În data de 23 martie, începând cu ora 11,00,  în incinta Aulei Avram Iancu a Universității Lucian Blaga Sibiu, va avea loc Finala concursului ”Prevenție prin artă!”, organizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Sibiu.

 

În data de 24 martie, începând cu ora 09,30, la Monumentul Eroilor Revoluției din fața Inspectoratului de Poliție al Județului Sibiu va avea loc ceremonia de depuneri de coroane și jerbe de flori.

Începând cu ora 11,00 în incinta Aulei Avram Iancu a Universității Lucian Blaga va avea loc Ședința  Festivă a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Sibiu, iar în fața Cercului Militar sibienii vor putea vizita standurile de prezentare a tehnicii din dotarea Inspectoratului de Poliție și a Centrului Chinologic ”Aurel Greblea” Sibiu.

 

           

 

                                                               

            Scopul parteneriatului dintre Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu și Arhiepiscopia

Sibiului prin Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu îl reprezintă și implicarea părţilor în activităţi

de donare de sânge,  în  regim  de voluntariat,  pentru  susținerea și  implementarea   Campaniei:

„Donează sânge, salvează o viaţă!” ediţia a III-a. Campania este implementată de Arhiepiscopia

Sibiului  pe   raza Județelor   Sibiu  și  Brașov, începând  cu   prima  parte   a  anului   2015,   în  baza

îndemnului Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din şedinţa de lucru din perioada 28-

29 octombrie 2014 şi a parteneriatului  „Asistenţă medicală şi spirituală” încheiat în data de 24

iulie 2008 între Patriarhia Ortodoxă Română şi Ministerul Sănătăţii.

  „Donează sânge, salvează o viaţă!” este un program de informare a publicului cu privire

la nevoia de sânge pentru transfuzii a sistemului medical românesc şi de încurajare a donării

periodice. Până în prezent, în cadrul aceastei campanii s-au realizat peste 50 de acțiuni de donare

de sânge, la care au participat aproximativ 1000 de persoane