27 Iunie 2018Sursa: IPJ Sibiu

Buletin de presă din 27 iunie

Infracțiuni la regimul rutier

La data de 26 iunie a.c., în jurul orei 21,40, în municipiul Sibiu, un sibian în vârstă de 63 de ani, a condus autoturismul pe strada Constantin Noica unde, pe fondul neatenției în conducere, a acroșat un autoturism parcat, în urma evenimentului rezultand doar pagube materiale.

La testarea alcoolscopică a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele șoferului s-a întocmit dosar penal de cercetare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

  •  

La data de 26 iunie a.c., în jurul orei 19,30, în localitatea Brădeni, polițiștii au oprit pentru control un moped condus pe DJ 104D de către un localnic în vârstă de 19 ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tânărul nu deține permis de conducere, iar mopedul nu este înmatriculat sau înregistrat.

În cauză s-a deschis dosar penal de cercetare privind săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

 

  •  

Date fiind condițiile meteo dificile anunțate pentru această perioadă, le recomandăm șoferilor:

  • Să circule cu viteză redusă în condiții de ploaie, carosabil ud/umed, vizibilitate scăzută, îndeosebi pe tronsoanele de drum în curbă;
  • Să se asigure foarte bine înainte de efectuarea oricărei manevre de schimbare a direcției de deplasare (viraj stânga / dreapta, depășire, plecare de pe loc);
  • Să mărească distanța de siguranță între autovehicule;
  • Să circule cu luminile de întâlnire în funcțiune pe toate categoriile de drum;
  • Să circule prudent în preajma trecerilor pentru pietoni;
  • Să manifeste atenție sporită la întâlnirea motocicliștilor și bicicliștilor.