BIROUL SIGURANȚĂ ȘCOLARĂ

- implementează și desfășoară activitățile specifice în cadrul programelor, proiectelor, campaniilor de prevenire în domeniul siguranței școlare;

- colaborează cu celelalte formaţiuni operative pentru realizarea unui schimb eficient de informaţii, în baza cărora sunt organizate acţiuni poliţieneşti, în vederea menţinerii sub control a criminalităţii pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor, studenţilor şi a personalului didactic în incinta şi zonele adiacente unităţilor de învăţământ şi a campusurilor preuniversitare/universitare;

- realizează cunoașterea particularităților mediului școlar raportat la teritoriu, la locurile și mediile favorabile comiterii de infracțiuni, prin prezența activă în teren;

- creează baze documentare proprii care să cuprindă date de interes și materiale în domeniul siguranței școlare;

- colaborează și relaționează permanent cu conducerile unităților de învățământ preuniversitar și universitar, precum și cu reprezentanții asociațiilor de studenți din campusurile preuniversitare/universitare;

- participă alături de reprezentanții autorităților locale, a celorlalte instituții sau structuri ale poliției, cu competențe în domeniu, la activitățile de educație antiinfracțională și antivictimală, inclusiv în cadrul unor campanii, programe sau proiecte etc.;

- identifică și consiliază elevii/studenții care fac parte din categoriile cu risc criminogen;

- desfăşoară activităţi comune cu reprezentanţii celorlalte instituţii sau structuri ale poliţiei, pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute de Legea nr.35/2007 privind creşterea siguranţei în unităţile de învăţământ;

- cooperează cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, în vederea desfășurării activității de educație rutieră în unitățile de învățământ;