BULETIN DE PRESĂ DIN 08 OCTOMBRIE
Infracțiuni rutiere
La data de 07 octombrie a.c., în jurul orei 22:40, în comuna Blăjel, polițiștii rutieri au oprit pentru control, un autoturism, condus pe DN 14, de către un tânăr în vârstă de 25 de ani, domiciliat în județul Mureș.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că tânărul nu deține un permis de conducere, iar numerele de înmatriculare ale autovehiculului pe care îl conducea au fost retrase anterior de către organele de poliție, pe acesta fiind montate numere care aparțineau altui autoturism.
În cauză, la nivelul Secției nr.2 de Poliție Rurală Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice fără a deține permis, conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.
La aceeași dată, în jurul orei 23:00, în oraș Cisnădie, polițiștii rutieri s-au deplasat pe strada Grigore Ionescu, ca urmare a unei sesizări prin apel 112, făcută de către un localnic în vârstă de 26 de ani cu privire la faptul că și-a avariat autoturismul.
Din verificările efectuate de către polițiști și a discuțiilor purtate cu apelantul a rezultat faptul că tânărul ar fi avut intenția să se deplaseze în orașul Cisnădie, însă ajuns în sensul giratoriu de la intersecția străzilor Grigore Ionescu cu Nicolae Ghica Budești, ar fi încercat să evite un semn de circulație ce se afla pe jos, moment în care ar fi pierdut controlul autoturismului și ar fi trecut peste sensul giratoriu, oprindu-se la aproximativ 10 metri distanță, autoturismul fiind ulterior nefuncțional.
Polițiștii au procedat la testarea alcooscopică a conducătorului auto, rezultând o valoare de 0.56mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la spital, pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
La data de 08 octombrie a.c., în jurul orei 00:50, în afara localității Nocrich, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism, condus pe DC 39, de către un bărbat, în vârstă de 69 de ani, domiciliat în comuna Vurpăr.
În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției nr.3 de Poliție Rurală Agnita, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
La data de 07 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș – Biroul Rutier au reținut un bărbat în vârstă de 33 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Știrea inițială:
La data de 03 octombrie a.c., în jurul orei 01:20, în municipiul Mediaș, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism, condus de către un localnic, în vârstă de 33 de ani.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, în urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat valoarea de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului Rutier Mediaș, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
4 persoane din cele 6 reținute ieri de către polițiști au fost arestate preventiv
La data de 07 octombrie a.c., în baza probatoriului administrat, față de cele 4 persoane cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat s-a luat măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile.
Față de celelalte două persoane cercetate și reținute pentru furtul unor biciclete, nu s-a luat altă măsura preventivă, fiind cercetate în stare de libertate.
Polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu continuă cercetările.
***
În ultimele 24 de ore a.c., polițiștii sibieni au intervenit la 3 sesizări privind fapte de violență domestică. În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, acesta a rezultat pozitiv în cazul uneia dintre intervenții, motiv pentru care, în perioada specificată, a fost emis 1 ordin de protecție provizoriu, fără sistem de monitorizare electronică.
Astfel, la data de 07 octombrie a.c., în jurul orei 04:10, polițiștii din cadrul Secției nr.1 Poliție Urbană Sibiu, în urma unui apel 112, s-au deplasat la domiciliul unui bărbat din municipiul Sibiu, care sesizează faptul că prietenul său, pe care îl găzduia în acea seară, un bărbat în vârstă de 41 de ani, domiciliat în sat Ruși și-ar fi lovit partenera, o femeie în vârstă de 36 de ani, domiciliată în comuna Șura Mare.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în urma verificărilor efectuate și a discuțiilor purtate cu părțile implicate, au întocmit formularul de evaluare a riscului, care a reieșit pozitiv, rezultând un risc iminent pentru libertatea, viața și integritatea fizică a femeii, fiind emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile împotriva bărbatului.
Cazul este atent monitorizat de către polițiști.













