Buletin de presă din 17 ianuarie
BULETIN DE PRESĂ
Arestată preventiv, cercetată pentru furt calificat în formă continuată
La data de 15 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut o femeie în vârstă de 48 de ani, din municipiul Sibiu, cercetată penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată. Ulterior, femeia a fost arestată preventiv.
Femeia este bănuită că, în cursul zilei de 6 ianuarie a.c., ar fi sustras în mod repetat articole de încălțăminte dintr-o societate comercială din municipiul Sibiu.
Prejudiciul creat prin activitatea infracțională este de 3.000 de lei.
În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii femeii pentru 24 de ore, iar la data de 16 ianuarie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a sibiencei.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Femeie reținută, cercetată pentru furt calificat
La data de 16 ianuarie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Sibiu au reținut o femeie în vârstă de 26 de ani, din Șeica Mare, cercetată penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Femeia este bănuită că, la data de 7 ianuarie a.c., în jurul orei 18.00, în timp ce se afla pe strada Semaforului din municipiul Sibiu, ar fi abordat un sibian în vârstă de 85 de ani sub pretextul că sunt cunoștințe vechi, i-ar fi distras atenția și i-ar fi sustras de pe deget un inel.
Prejudiciul creat este de 5.000 de lei.
În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii femeii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentată unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Ilegalități în trafic
La data de 16 ianuarie a.c., în jurul orei 23.30, pe raza comunei Valea Viilor, polițiștii Secției de Poliție Rurală Axente Sever au oprit pentru control un autoturism condus pe DJ 142G.
La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Ighișu Nou, iar în urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, testarea alcoolscopică a șoferului a indicat o valoare de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea aplicării măsurilor legale în consecință.













