18 Decembrie 2025Sursa: IPJ SIBIU

BULETIN DE PRESĂ DIN 18 DECEMBRIE

La data de 17 decembrie a.c., față de bărbatul de 38 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și furt în scop de folosință s-a dispus măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore. Știrea inițială: În cursul zilei de ieri, în jurul orelor 11:40, prin apel 112, un bărbat a sesizat faptul că autoturismul său, parcat în fața unui magazin alimentar din localitatea Valchid, ar fi fost sustras de către un bărbat, care s-ar deplasa cu acesta spre Copșa Mică. Toate datele au fost comunicate de urgență efectivelor din teren, respectiv polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni, astfel că, la scurt timp, autoturismul semnalat ca furat a fost depistat în trafic, la intrarea în Copșa Mică. În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul care a sustras și condus autoturismul, în vârstă de 38 de ani, domiciliat în Valchid, nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar rezultatul testării alcoolscopice a indicat o valoare de 1,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni într-un dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și furt în scop de folosință. *** La data de 17 decembrie, în jurul orelor 11:35, în localitatea Micăsasa, polițiștii din cadrul Secției nr.5 Poliție Rurală Axente Sever, aflându-se în serviciul de supraveghere și control al traficului rutier au oprit pentru control un vehicul condus pe strada 1 Decembrie, de către un localnic de 64 de ani. Din verificările efectuate de către polițiști, a rezultat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, iar vehiculul condus nu este înmatriculat/înregistrat, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat/înregistrat. În cursul aceleiași zile, respectiv în jurul orelor 12:30, în localitatea Arpașu de Sus, polițiștii din cadrul Secției nr.4 Porumbacu de Jos, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Dealu Mare, de către un localnic în vârstă de 45 de ani. În urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat că bărbatul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, în cauză fiind deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis. Dosar penal pentru deținerea de articole pirotehnice La data de 17 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Expozivi și Substanțe Periculoase s-au deplasat la domiciliul unui bărbat, în vârstă de 45 din localitatea Nou Român, care ar fi efectuat comenzi online și ar fi achiziționat articole pirotehnice din categoria P1 și T1, interzise la deținere conform Legii nr.126/1995 privind regimul materiilor explozive. Comenzile efectuate ar fi fost livrate la domiciliul altei persoane. Întreaga cantitate de articole pirotehnice, respectiv 3 baterii de artificii și 9.230 de bucăți de petarde a fost identificată și indisponibilizată în vederea cercetărilor. La nivelul Serviciului Arme, Expozivi și Substanțe Periculoase a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea fără drept de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2. La aceeași dată, polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au fost sesizați direct de către o sibiancă de 54 de ani cu privire la faptul că doi minori se joacă cu articole pirotehnice în extravilanul localității Mohu. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au indentificat 2 minori în vârstă de 16 și 17 ani, din localitatea Mohu, care au declarat verbal că foloseau articolele pirotehnice în scop recreativ. Referitor la proveniența articolelor pirotehnice, minorul de 16 ani a declarat verbal că le-a achiziționat de pe internet, ocazie cu care polițiștii s-au deplasat la domiciliul acestuia, unde, în prezența reprezentantului legal au indentificat și indisponibilizat în vederea cercetărilor, 12 cutii de petarde și 113 bucăți de petarde. La nivelul Serviciului Arme, Expozivi și Substanțe Periculoase a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea fără drept de articole pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2. *** Reamintim tututor persoanelor că articolele pirotehnice reprezintă o sursă de distracție în timpul evenimentelor speciale și al sărbătorilor, însă utilizarea lor implică riscuri semnificative, mai ales pentru copii și adolescenți, care pot necesita îngrijiri medicale de specialitate în urma folosirii acestora. Rugăm părinții să supravegheze cu atenție minorii pentru prevenirea accidentelor provocate de utilizarea articolelor pirotehnice. În acest sens, vă atașăm un material informativ cu regulile de utilizare și noile modificări legislative privind articolele pirotehnice.