19 Februarie 2026Sursa: IPJ SIBIU

BULETIN DE PRESĂ din 19 Februarie

Update: Control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile

La data de 18 februarie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu a dispus măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile față de tânărul de 21 de ani din Sibiu, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Știrea inițială:

La data de 17 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut pentru 24 de ore, un sibian în vârstă de 21 ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

În fapt, în noaptea din 6/7 februarie  a.c., în jurul orei 00:30, în municipiul Sibiu, aflându-se pe strada Rusciorului, un tânăr de 19 ani din localitatea Jina  ar fi fost deposedat de suma de 2500 lei, prin exercitarea de acte de amenințare de către  o persoană necunsocută.

În urma activităților investigative și de cercetare penală  desfășurate, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au identificat un sibian de 21 de ani, bănuit de comiterea faptei.

În baza materialului probator administrat în cauză, polițiștii au dispus față de tânărul de 21 de ani, măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind încarcerat  în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba.

Cercetările în acest dosar sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

*

Bărbat reținut pentru multiple infracțiuni

La data de 18 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni și Postului de Poliție Hoghilag au reținut pentru 24 de ore, un bărbat în vârstă de 29 ani din localitatea Hoghilag, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, lovire sau alte violențe și distrugere.

În fapt, în noaptea din 17/18 februarie  a.c., în jurul orei 03:00, un bărbat în vârstă de 29 de ani,  s-ar fi deplasat la domiciliul unui alt bărbat în vârstă de 50 de ani din localitatea Hoghilag, ar fi pătruns în interiorul locuinței și l-ar fi agresat fizic pe acesta, distrugând ulterior sistemul de închidere al porții de acces.

În baza materialului probator administrat în cauză, polițiștii au dispus față de tânărul de 29 de ani, măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind încarcerat  în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Mureș.

Cercetările în acest dosar sunt continuate la nivelul Postului de Poliție Hoghilag.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

*

Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru fals informatic.

La data de 18 februarie a.c., în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Șelimbăr au identificat pe raza localității Șelimbăr, un localnic în vârstă de 42 de ani, pe numele căruia, la data de 18 februarie a.c., Judecătoria Târgu Mureș a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de fals informatic.

Acesta a fost condamnat să execute o pedeapsă de 2 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

          Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Aiud, în vederea executării pedepsei.

*

 

Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

La data de 18 februarie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Orlat au identificat pe raza localității Jina, un localnic în vârstă de 30 de ani pe numele căruia, la aceeași dată, Judecătoria Săliște a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Acesta a fost condamnat să execute o pedeapsă 9 luni de închisoare cu executare.

          Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Aiud, în vederea executării pedepsei.