BULETIN DE PRESĂ DIN 19 NOIEMBRIE
Exemple semnificative:
La data de 18 noiembrie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii Biroului Rutier Mediaș au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Gării din municipiul Mediaș.
La volanul autoturismului se afla un localnic în vârstă de 64 de ani, iar în urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că dreptul bărbatului de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat.
Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, acesta indicând o valoare de 1,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului Rutier Mediaș, în vederea stabilirii situației de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
La aceeași dată, în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Principală din Mălâncrav, de către un localnic în vârstă de 52 de ani.
Testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.
Iarna își intră în drepturi, atenție în trafic!
Odată cu instalarea sezonului rece, Serviciul Rutier Sibiu vă reamintește importanța adoptării unei conduite preventive la volan, astfel încât fiecare deplasare să se desfășoare în siguranță, indiferent de condițiile meteo.
Recomandări privind conducerea pe timp de iarnă:
- Echipați-vă autovehiculul cu anvelope specifice sezonului. Legea nu stabilește o dată exactă pentru montarea anvelopelor de iarnă, însă obligația de a circula cu acestea apare atunci când partea carosabilă este acoperită cu zăpadă, gheață sau polei, indiferent de luna sau perioada calendaristică.
- Circulați cu viteză redusă pe sectoarele de drum acoperite cu zăpadă, gheață sau polei și evitați manevrele bruște (frânări, accelerări, schimbări de direcție);
- Măriți considerabil distanța de siguranță față de vehiculul care circulă înainte, deoarece distanța de frânare crește semnificativ pe carosabil alunecos;
- Asigurați-vă o vizibilitate optimă: curățați zăpada și gheața de pe geamuri, faruri, stopuri și oglinzi înainte de plecarea la drum;
- Fiți pregătiți pentru situații neprevăzute: păstrați în mașină o lopată, racletă, soluție antigel, cabluri de pornire și eventual o pătură, în cazul unei situații de urgență;
- Informați-vă temeinic înainte de a pleca la drum despre condițiile meteo și starea drumurilor;
- Conducătorilor auto începători le recomandăm să evite, pe cât posibil, conducerea în condiții de drum alunecos, pe timp de noapte sau pe distanțe lungi, având în vedere experiența redusă. Reamintim că, în primul an de conducere, viteza maximă admisă în afara localităților este cu 20 km/h mai mică decât limita generală.
Siguranța tuturor participanților la trafic rămâne prioritatea noastră, iar polițiștii rutieri sunt permanent în teren pentru a veghea la respectarea regulilor și la desfășurarea în condiții de siguranță a circulației rutiere.













