23 Octombrie 2025Sursa: IPJ SIBIU

BULETIN DE PRESĂ DIN 23 OCTOMBRIE

3 persoane reținute pentru infracțiuni rutiere și  furt calificat

La data de 22 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au reținut un sibian în vârstă de 48 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Știrea inițială

La  aceeași dată a.c., în jurul orei 13:45, în afara localității Șura Mare, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe  DN 14, de către un sibian în vârstă de 48 de ani.

În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.

În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă , urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, în vederea stabilirii situației de fapt pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

 

 

La data de 22 octombrie a.c., polițiștii din cadrul  Poliției Orașului Cisnădie au reținut un  tânăr în vârstă de 26 de ani, domiciliat în localitatea Sadu, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și conducere fără permis.

În fapt, la data de 19 octombrie a.c., în jurul orei 03:20 în localitatea Cisnădioara, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Sibiului, de către un tânăr în vârstă de 26 de ani.

În urma testării alcoolscopice a conducătorului auto a rezultat o valoare de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. Totodată, în urma verificărilor efectuate de către polițiști a rezultat faptul că acesta a condus având permisul de conducere anulat.

În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

 

La data de 22 octombrie a.c., polițiștii din cadrul  Poliției Municipiului Sibiu au identificat și reținut un bărbat în vârstă de 34 de ani, domiciliat în județul Dâmbovița, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de  furt calificat.

În fapt, în perioada 30.09.2025-14.10.2025, bărbatul ar fi distrus sistemele de asigurare și ar fi sustras mai multe biciclete, aparținând unor persoane fizice.

În baza probatoriului administrat, bărbatul în vârstă de 34 de ani a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Alba, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările în acest dosar sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

 

Conducere a unui autoturism neînmatriculat

La data de 22 octombrie a.c., în jurul orei 17:30, în orașul Agnita, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe  strada Mihai Viteazu de către un tânăr în vârstă de 21 de ani, domiciliat în comuna Mihăileni.

Din verificările efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că autoturismul condus de către tânăr nu este înmatriculat sau înregistrat.

Astfel, la nivelul Poliției Orașului Agnita, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat.

 

Control judiciar pentru distrugere și furt calificat

La data de 22 octombrie, tânărul în vârstă de 24 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, tentativă la furt calificat și furt calificat a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, care a dispus împotriva acestuia măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Știrea inițială

La data de 21 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut un tânăr în vârstă de 24 de ani, domiciliat în municipiul Mediaș, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, tentativă la furt calificat și furt calificat.

În fapt,  în perioada 22.09.2025 – 21.10.2025, tânărul ar fi distrus camera de supraveghere exterioară a unei societăți comerciale și ar fi încercat să pătrundă într-o altă societate comercială, demontând plasa de protecție a ferestrei.

De asemenea, în aceeași perioadă, tânărul ar fi sustras mai multe bunuri (parfumuri, telefon, boxă audio etc.) din trei imobile aparținând unor persoane fizice, domiciliate în municipiul Mediaș.

La data de 21 octombrie a.c., în baza probatoriului administrat, tânărul în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Mureș, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările în acest dosar sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.