26 Septembrie 2025Sursa: IPJ SIBIU

BULETIN DE PRESĂ DIN 26 SEPTEMBRIE

Reținută pentru furt și furt calificat

La data de 25 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sibiu -  Biroul Investigații Criminale au reținut o femeie în vârstă de 37 de ani, domiciliată în localitatea Glâmboaca, cercetată penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și furt calificat.

În fapt, femeia este bănuită că la data de 18 iunie și 29 iulie a.c., ar fi sustras mai multe sticle cu băuturi alcoolice din două societății comerciale din municipiul Sibiu, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 1.470 de lei.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii femeii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, urmând a fi prezentată astăzi unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului de Investigații Criminale Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

 

Mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru o sibiancă

La data de 25 septembrie a.c., în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu – Serviciul Investigații Criminale au identificat o sibiancă în vârstă de 35 de ani pe numele căreia, la aceeași dată, Tribunalul Sibiu a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Acesta a fost condamnată să execute o pedeapsă de cinci ani și șase luni de închisoare cu executare.

          Ulterior identificării, femeia a fost încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.

 

***

 

În cursul zile de 25 septembrie a.c., polițiștii sibieni au intervenit la 6 sesizări privind fapte de violență domestică. În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, acesta a rezultat pozitiv în cazul a 2 dintre intervenții, fiind emise 2 ordine de protecție provizorii.

 

Exemple semnificative:

La data de 25 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Șelimbăr au fost sesizați direct, de către o femeie în vârstă de 55 de ani, domiciliată în localitatea Rășinari, cu privire la faptul că, la aceeași dată, în timp ce se afla la locul de muncă, ar fi fost amenințată telefonic, cu fapte de violență de către fiul său, un bărbat în vârstă de 27 de ani, domiciliat în aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate și a discuțiilor cu victima, s-a întocmit formularul de evaluare a riscului, care a reieșit pozitiv, rezultând astfel un risc iminent pentru libertatea, viața și integritatea fizică a femeii, astfel încât polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, împotriva fiului acesteia.

          Cazul de violență domestică este atent monitorizat de către polițiști.