BULETIN DE PRESĂ
Tânăr arestat preventiv, după ce a fost reținut de polițiști
La data de 25 noiembrie a.c., față de tânărul în vârstă de 23 de ani, din municipiul Sibiu, reținut la data de 24 noiembrie a.c., cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, respectiv conducere sub influența alcoolului, instanța a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.
În fapt, la data de 24 noiembrie a.c., în jurul orei 05:00, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Dumbravii, în municipiul Sibiu, tânărul nu a oprit la semnalele regulamentare ale polițiștilor, continuându-și deplasarea până pe strada Horia, unde a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat. Ulterior, autoturismul condus de tânăr a fost proiectat în autospeciala de poliție care se afla în urmărirea acestuia, iar autoturismul parcat a fost proiectat într-un stâlp de iluminat și într-un alt autoturism parcat.
Evenimentul s-a soldat cu rănirea unei persoane, pasager în autoturism, un sibian în vârstă de 23 de ani.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că sibianul nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, testarea alcoolscopică a indicat un rezultat de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat,
În acest caz, cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
Cercetat penal pentru conducere fără permis
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis, după ce au identificat în trafic un cetățean străin, care nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În fapt, la data 02 noiembrie a.c., în jurul orei 16:25, pe DN 1, în afara localității Veștem, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus de către un cetățean străin, în vârstă de 40 de ani.
Bărbatul nu a putut pune la dispoziție permisul de conducere și le-ar fi prezentat polițiștilor un document emis de o autoritate străină, din care rezultă că ar fi declarat permisul de conducere pierdut.
Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că în bazele de date nu există informații despre eliberarea permisului de conducere a cetățeanului străin.
Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului Rutier Sibiu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale.
Polițiștii rutieri efectuează constant verificări amănunțite asupra tuturor documentelor prezentate cu ocazia controlului în trafic, inclusiv asupra celor eliberate de autorități străine. În ultima perioadă, au fost constatate situații în care conducătorii auto au prezentat înscrisuri/documente care nu corespund realității sau care nu sunt recunoscute internațional.
Reamintim că folosirea unor documente modificate, neconforme sau false atrage după sine, răspunderea contravențională sau penală, după caz.
Așadar, recomandăm tuturor conducătorilor auto:
》să aibă asupra lor documente autentice și valabile, emise de autoritățile oficiale;
》să verifice periodic valabilitatea permisului de conducere și a celorlalte documente necesare (certificat de inmatriculare, asigurare, etc);
》să se informeze asupra procedurilor legale de recunoaștere sau preschimbare a permiselor străine, acolo unde este cazul, pentru a evita situațiile neplăcute din trafic;
》să nu apeleze la persoane sau surse neoficiale pentru obținerea documentelor oficiale;
》să coopereze cu polițiștii rutieri pe durata controalelor și să ofere toate informațiile solicitate .
Siguranța rutieră se bazează pe respectarea legii și pe responsabilitatea fiecărui participant la trafic. Polițiștii sibieni continuă să acționeze pentru prevenirea faptelor ilicite și pentru protejarea tuturor participanților la trafic.













