04 Iunie 2025Sursa: IPJ SIBIU

Cercetat penal pentru fapte de violență, un bărbat a fost reținut

În fapt, bărbatul este bănuit că, la data de 3 iunie a.c., în jurul orei 11.40, în timp ce se afla pe strada Mihai Viteazu din orașul Tălmaciu, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat o femeie în vârstă de 43 de ani, domiciliată în Tălmaciu.

 

Având în vedere cele constatate, polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului din care a reieșit că există risc iminent, fiind emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, împotriva bărbatului.

 

La aceeași dată, în baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, în vederea aplicării unei măsuri preventive.

 

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Tălmaciu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.