24 Decembrie 2025Sursa: IPJ SIBIU

SARBATOAREA CRACIUNULUI IN SIGURANTA

Polițiștii sibieni vor fi la datorie, pentru ca întreaga comunitate să se bucure în linişte și siguranță de Sărbătoarea Nașterii Domnului.

          Polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalității economice, poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu vor fi la datorie, în perioada  24 – 28 decembrie a.c., pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor, pentru a interveni atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale, precum şi pentru menţinerea fluenţei şi siguranţei traficului rutier.

 

Pentru siguranţa cetăţenilor, poliţiştii sibieni vor fi prezenți în stradă, vor patrula în special în zonele aglomerate, în piețe, târguri de iarnă, gări şi autogări, pentru prevenirea infracţiunilor, a furturilor şi a faptelor cu violenţă. De asemenea, poliţiştii de la transporturi vor asigura ordinea publică în trenuri şi în staţiile de cale ferată, fiind suplimentate dispozitivele în zonele intens circulate.

 

Poliţiştii rutieri şi de ordine publică vor acţiona pe întreaga reţea de drumuri din judeţ pentru fluidizarea traficului, prevenirea accidentelor şi depistarea şoferilor care încalcă regulile de circulaţie, care conduc sub influenţa alcoolului sau a drogurilor ori depăşesc viteza legală. De asemenea, este asigurată şi o rezervă de intervenţie, inclusiv cu luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.

 

Poliţia Rutieră recomandă conducătorilor auto să circule prudent, cu viteză adaptată condiţiilor de trafic, să evite depăşirile riscante, să păstreze distanţa de siguranţă şi să îşi planifice din timp deplasările, informându-se despre traseu, starea drumurilor şi condiţiile meteo. De asemenea, vă reamintim că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.

*

 

Poliţiștii sibieni vă recomandă tuturor să aveți în vedere un minim de măsuri de autoprotecţie pentru a petrece sărbătoarea Crăciunului în siguranţă:

          - copiii care merg la colindat trebuie să fie însoţiţi de adulţi, iar părinţii să cunoască persoanele care îi însoțesc şi ce traseu urmează;

          - primiţi colindători doar dacă îi cunoaşteţi; în cazul necunoscuţilor, discutaţi cu ei doar la uşă şi nu permiteţi accesul în locuinţă;

          - învăţaţi copiii să nu deschidă uşa nimănui şi să nu permită accesul străinilor în absenţa adulţilor;

  • aveţi mare grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine sau în mijloacele de transport în comun etc.;
  • asiguraţi-vă că aţi încuiat locuinţa când plecaţi de acasă, nu comunicaţi date despre plecarea dumneavoastră și nu postați pe rețelele de socializare aceste detalii;
  • nu permiteţi persoanelor necunoscute să intre în casa dumneavoastră, indiferent de pretextul folosit. Dacă se prezintă a fi reprezentanţi ai unor instituţii, societăţi etc., cereţi-le un document de legitimare;
  • nu folosiți materiale pirotehnice pentru distracție decât în condiţiile şi în locurile permise de lege. Deţinerea ilegală a acestora se pedepseşte cu închisoare sau cu amendă;
  • nu răspundeţi la provocări cu violenţă; încercaţi să evitaţi conflictele, iar dacă nu reuşiţi, sunaţi imediat la nr de urgență 112 - apel gratuit;

 

Vă transmitem tuturor gânduri bune, sărbători pline de bucurie și linişte, petrecute în deplină siguranţă, alături de cei dragi !