16 Februarie 2026Sursa: IPJ SIBIU

Siguranța pe drumuri începe cu responsabilitatea fiecăruia dintre noi!

În perioada 14–15 februarie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Sibiu au desfășurat o acțiune amplă pentru prevenirea și combaterea conducerii sub influența alcoolului. Activitățile au avut loc pe timpul nopții, pe principalele artere rutiere și în zonele cu trafic intens, fiind angrenați aproximativ 30 de polițiști, care au utilizat mijloace tehnice de testare specifice.

 

În cadrul acțiunii au fost efectuate peste 440 de testări alcoolscopice,  fiind înregistrate trei rezultate pozitive, dintre care  una a indicat o valoare  sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar celelalte două peste această limită legală.

 

 În cazul celor doi conducători auto ale căror rezultate au indicat valori peste limita legală, au fost întocmite dosare penale, cercetările continuând sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.

 

De asemenea,  polițiștii au  depistat  în trafic un conducător auto care conducea fără a avea acest drept, un vehicul neînmatriculat/neînregistrat, cu număr fals de înmatriculare, fiind deschis în acest sens un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis și conducerea unui vehicul neînmatriculat/neînregistrat.

 

Polițiștii mulțumesc majorității conducătorilor auto care au ales să își petreacă sărbătoarea de Valentine’s Day în mod responsabil, fără a consuma băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

 

Totodată, reamintim faptul că respectarea legislației rutiere și adoptarea unui comportament responsabil în trafic reprezintă condiții esențiale pentru siguranța tuturor participanților la trafic.