ANUNT pentru ocuparea a două posturi vacante de agent II la Compartimentul Marketing și Achiziții din cadrul Serviciului Logistic – Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
A N U N Ţ
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. 2^2 şi alin. (5) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului și ale Ordinului M.A.I. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu modificările şi completările ulterioare şi cu Nota – Raport nr. 230771/08.09.2021;
Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, cu sediul în municipiul Sibiu, str. Revoluției nr. 4-6, județul Sibiu, organizează
C O N C U R S :
Secţiunea I – POSTURILE SCOASE LA CONCURS
Pentru ocuparea a două posturi vacante de agent II la Compartimentul Marketing și Achiziții din cadrul Serviciului Logistic – Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, pozițiile 0055 și 0056 din statul de organizare al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, prin încadrare directă pentru reducerea deficitului de personal din rândul persoanelor care îndeplinesc cerinţelor postului şi condițiile legale.
Secţiunea a II-a – CONDIŢII DE PARTICIPARE
Pot participa la concurs/examen, candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
- să cunoască limba română, scris şi vorbit;
- să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
- să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic (aptitudinea/ inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu, exclusiv pentru candidatul declarat „admis”).
- să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
- să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului, respectiv:
- studii liceale, absolvite cu diplomă de bacalaureat.
- să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
- să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
- să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
- să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
- să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
- să nu aibă, la încadrarea ca poliţist, calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic;
- să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ţinuta de vară (condiție ce va fi verificată cu ocazia examinării medicale, în cazul candidatului declarat ”admis”);
- dacă prin încadrare directă, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate nu dobândesc grade profesionale mai mici decât gradele militare echivalente deţinute în rezervă;
- să deţină/obţină autorizaţie de acces la informaţii clasificate de nivelul prevăzut în fişa postului.
„Dacă pentru ocuparea unor posturi vacante este necesară obţinerea unor avize/autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor, iar acestea nu se obţin ulterior numirii în funcţie, poliţistul este eliberat din funcţie şi pus la dispoziţie în condiţiile legii”, potrivit art. 571 alin. (6) din Anexa 3 la Ordinul M.A.I. nr. 140/2016, cu modificările și completările ulterioare.
Atenţie! – Nu se admit derogări de la niciuna dintre condiţiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunţ.
Secţiunea a III-a – REGULI PRIVIND ÎNSCRIEREA LA CONCURS
Înscrierea se realizează, în perioada 23.09 - 05.10.2021 (inclusiv în zilele nelucrătoare, pe data de 05.10.2021 doar până la orele 16:00), online la adresa de e-mail sursaexterna@sb.politiaromana.ro
Cererile de înscriere însoțite de documentația solicitată transmise după data de 05.10.2021, orele 16:00, nu vor fi luate în considerare.
Reguli privind transmiterea documentelor necesare înscrierii:
- documentele care necesită a fi completate (Ex. cererea de înscriere, declarații, etc.) vor fi printate de către candidat, completate olograf, datate și semnate, iar ulterior scanate în format pdf și transmise în format electronic pe adresa de e-mail indicată mai sus (candidații vor manifesta atenție maximă ca documentele să fie completate corect și integral);
- fiecare document va fi scanat și salvat într-un fișier pdf separat, denumirea fișierului fiind compusă din numele candidatului și conținutul fișierului (exemplu: Popescu Ioan-act identitate, Popescu Ioan-cerere înscriere, etc.);
- toate documentele vor fi scanate în format pdf, candidații urmând a verifica înaintea transmiterii, conținutul fișierului pdf scanat, respectiv faptul că acesta este scanat integral (corespunde cu documentul original Ex: diploma de bacalaureat este scanată față verso) și este lizibil;
- toate documentele menționate mai sus vor fi transmise în format electronic printr-un singur e-mail (ca atașamente la e-mail), mărimea totală a tuturor documentelor transmise de către candidat (fișierele pdf atașate e-mailului) pentru înscriere la concurs nu trebuie să depășească 25 MB;
- e-mailul transmis de către candidat va avea subiect (titlu) de următoarea formă: nume, prenume candidat, conținutul e-mailului și concursul la care se înscrie (Ex: Popescu Ioan-Dosar de recrutare concurs AGENT ACHIZIȚII LOGISTIC).
Atenție! Documentele transmise de către candidat vor fi printate și prezentate comisiei de concurs pentru activitatea de validare/invalidare a candidaturilor. La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs. Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare incomplete sau incorect întocmite.
În următoarea zi lucrătoare, ulterioară depunerii cererii de înscriere însoțită de documentația aferentă, candidaților li se va transmite un e-mail de confirmare a primirii cererii, de pe aceeași adresă, respectiv sursaexterna@sb.politiaromana.ro, precizându-se numărul de înregistrare și codul atribuit candidatului.
În situația în care candidatul nu primește confirmarea în termenul prevăzut mai sus, acesta se poate adresa Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, la nr. de tel. 0269.208317, iar în cazul în care situația nu s-a soluționat, are posibilitatea de a se prezenta fizic la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu din str. Revoluției nr. 4-6, în vederea clarificării.
ATENȚIE! Se recomandă tuturor candidaților să evite înscrierea la alte concursuri organizate de Poliția Română, la aceeași dată, întrucât testele scrise se vor desfăşura concomitent.
Înscrierea candidaţilor se va face pe bază de cerere de înscriere, conform Anexei nr. 2, și a documentelor, în volum complet, specificate în anunţ și transmise împreună la adresa de e-mail sursaexterna@sb.politiaromana.ro
Atenție! Este interzisă înscrierea prin fax, prin poștă, inclusiv poștă militară sau prin orice alte mijloace decât prin e-mail la adresa indicată în anunț, respectiv sursaexterna@sb.politiaromana.ro, astfel că cererile transmise în aceste moduri nu vor fi luate în considerare.
DOSARUL DE RECRUTARE va cuprinde următoarele documente:
- cererea de înscriere (Anexa nr. 2);
- CV (Anexa nr. 7);
- copii ale documentelor care atestă nivelul studiilor impuse de cerinţele postului (diploma de bacalaureat şi anexele aferente - foaie matricolă sau echivalent, după caz); (Se vor accepta adeverinţele de studii numai dacă aceste documente sunt în termenul de valabilitate, respectiv 12 luni de la finalizarea studiilor). Termenul de valabilitate al adeverinței de studii este până la eliberarea actului de studiu, dar nu mai mult de 12 luni de la data eliberării acesteia. (Candidații care au absolvit studii în alte state vor prezenta documentele echivalate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice)
- copie a actului de identitate şi, dacă este cazul, a carnetului de muncă/certificatului stagiu de cotizare şi/sau altor documente doveditoare care să ateste vechimea în muncă sau ale livretului militar;
- copii ale certificatului de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, ale certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă;
- autobiografia (Anexa 3) şi tabelul nominal cu rudele candidatului şi soţul/soţia candidatului (Anexa 4);
Atenție! Instrucțiuni pentru completarea tabelului nominal cu rude:
- În tabel vor fi trecuţi, în ordine: candidatul, părinţii, fraţii, surorile, soţia/soţul, copii, părinţii soţiei/soţului, fraţii şi surorile soţiei/soţului.
- Se completează numai dacă persoana în cauză şi-a dat în mod expres consimţământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, potrivit Regulamentului UE 679/2016, cu modificările şi completările ulterioare (Acord certificat prin semnătura persoanei în cauză în ultima coloană din partea dreaptă a tabelului !!!) . În situaţia în care rudele menţionate în tabelul nominal sunt în imposibilitatea de a-şi da exprima consimțământul în rubrica destinată din tabel, candidatul /personalul MAI va anexa acordul acestora exprimat în scris (Declarație pe proprie răspundere a persoanei în cauză prin care își exprima acordul cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, potrivit Regulamentului UE 679/2016, cu modificările şi completările ulterioare !);
- extras de pe cazierul judiciar/certificat de cazier judiciar (extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către compartimentul cu sarcini de recrutare, pe baza consimțământului expres al candidatului);
- o fotografie color 9x12 cm;
- adeverinţă eliberată de către medicul de familie, însoțită de consimțământ informat, în condiţiile ordinului ministrului afacerilor interne privind examinarea medicală a candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ care formează personal pentru nevoile M.A.I., precum şi la concursurile de încadrare în M.A.I., din care să rezulte că este clinic sănătos pentru participarea la concursul de încadrare în M.A.I., eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării selecţiei. (conform Anexei 6);
- aviz psihologic din care să rezulte aptitudinea privind deţinerea, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor letale sau neletale supuse autorizării, emis cu cel mult 6 luni anterior derulării selecţiei, de către un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de examinări, atestat în condiţiile legii;
- declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare (Anexa 5).
Atenţie! Candidatul declarat „admis” va prezenta documentele în original, în vederea certificării pentru conformitate cu originalul a copiilor documentelor transmise electronic la înscriere, care vor fi semnate de către persoana desemnată şi de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
În situaţia în care candidatul declarat ”admis” nu prezintă toate documentele solicitate şi/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor şi/sau în situaţia în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, prezintă deteriorări sau alterări ale elementelor de siguranță care nu permit stabilirea autenticității documentului sau sunt plastifiate, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 57^1 alin. (5) din Ordinul M.A.I. nr. 140/2016, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în cazul neîndeplinirii acestei condiții, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
Listele candidaturilor validate/invalidate vor fi publicate, la data de 29.10.2021, pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, www.sb.politiaromana.ro – Secțiunea Cariera – Posturi scoase la concurs.
La concurs pot participa numai candidaţii ale căror dosare de recrutare sunt complete şi corect întocmite.
Orice alte modificări în calendarul desfăşurării concursului vor fi aduse la cunoştinţa candidaţilor prin postarea unui anunţ pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.
Secţiunea a IV-a – DESFĂŞURAREA CONCURSULUI (PROBELE DE CONCURS)
Concursul va consta în desfăşurarea unei singure probe: proba scrisă – rezolvarea unui test-grilă.
Proba scrisă va consta într-un test scris, de tip grilă, elaborat de către Comisia Centrală de concurs din cadrul I.G.P.R. din tematica şi bibliografia recomandată (anexa nr.1), având ca scop verificarea cunoştinţelor de specialitate pe care le au candidaţii şi va avea loc la data de 06.11.2021.
Numărul de subiecte va fi stabilit de Comisia Centrală de concurs.
Durata de rezolvare a testului este de 3 ore.
Pentru a fi declarat „admis”, candidatul trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.
Ora şi locul unde se va desfăşura proba scrisă se vor stabili, în funcţie de numărul candidaţilor şi se vor comunica acestora prin postarea unui anunţ ulterior pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, www.sb.politiaromana.ro – Secțiunea Cariera – Posturi scoase la concurs.
Rezultatul la proba test scris se poate contesta o singură dată în termen de 24 de ore de la afişare, iar contestaţiile se depun pe adresa de e-mail sursaexterna@sb.politiaromana.ro sau la nr. de fax.: 0269.208.314.
Eventualele contestaţii se soluţionează de către comisia constituită în acest scop, în termenul legal.
Nota acordată după soluţionarea contestaţiei la proba scrisă este definitivă.
Candidaţii pot contesta numai notele la propriile lucrări.
Admiterea/respingerea contestaţiei se va comunica prin postare pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, www.sb.politiaromana.ro – Secțiunea Cariera – Posturi scoase la concurs.
Secţiunea a V-a – PRECIZĂRI PRIVIND REZULTATELE FINALE ALE CONCURSULUI
Nota finală reprezintă nota obţinută la proba scrisă.
Este declarat „admis” candidatul care a obţinut nota finală cea mai mare, dintre candidaţii înscrişi pe post.
În situaţia în care între doi sau mai mulţi candidaţi există egalitate la proba scrisă, departajarea candidaților în vederea declarării ,,admis” sau ,,respins” la concurs se realizează pe baza rezultatelor obținute în urma susținerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale, elaborate din tematica şi bibliografia recomandate.
În eventualitatea susținerii interviului de departajare, tabelul nominal cu rezultatele finale obţinute se va afişa prin postare pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, www.sb.politiaromana.ro – Secțiunea Cariera – Posturi scoase la concurs.
Atenţie! Candidaţii declaraţi „respins" la concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant nu pot ocupa, în baza notei finale obţinute la respectivul concurs, alte posturi vacante în aceeaşi unitate sau în alte unităţi.
Atenţie! Candidaţii declaraţi „admis" la concursul organizat pentru ocuparea posturilor vacante de agent II la Compartimentul Marketing și Achiziții din cadrul Serviciului Logistic – Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, nu i se vor putea modifica raporturile de serviciu prin delegare, detașare, mutare sau transfer timp de cel puțin 2 ani de la numirea în prima funcție, cu excepția situației în care intervine reorganizarea unității.
Candidaților declarați „admis” la concurs şi care îndeplinesc condiţiile legale de încadrare în Poliţia Română, li se vor acorda gradele profesionale în funcţie de pregătirea lor şi de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerinţele postului. Aceștia sunt încadrați în funcțiile minime prevăzute de lege corespunzătoare gradelor profesionale acordate, pe o perioadă de probă de 6 luni, conform prevederilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.
Secţiunea a VI-a – REGULI PRIVIND EXAMINAREA PSIHOLOGICĂ ȘI MEDICALĂ PENTRU CANDIDAȚII DECLARAȚI ”ADMIS”, PRIN MODALITATEA ÎNCADRĂRII DIRECTE
După afişarea/postarea tabelului cu rezultatele finale, candidatul declarat «admis» la concursul pentru ocuparea postului vacant prin încadrare directă susţine examinarea medicală şi evaluarea psihologică.
Evaluarea psihologică se va realiza de către psihologii din cadrul M.A.I., anterior încadrării, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 23/2015 privind activitatea de psihologie în Ministerul Afacerilor Interne și se realizează exclusiv pentru candidații declarați «admis».
Întocmirea Fișei medicale de încadrare tip M.A.I. se va face doar pentru candidatul declarat “Admis” și ”apt” la evaluarea psihologică.
În situaţia constatării inaptitudinii medicale sau psihologice, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 57^1 alin. (5) din Ordinul M.A.I. nr. 140/2016, respectiv în cazul neîndeplinirii uneia dintre aceste condiții, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
Secţiunea a VII-a – REGULI PRIVIND BUNA ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE A CONCURSULUI
- Prin înscrierea la acest concurs, candidaţii îşi manifestă implicit acordul cu privire la condiţiile şi modul de organizare şi desfăşurare a concursului;
- Candidaţii sunt rugaţi să citească cu atenţie anunţul şi să respecte organizarea stabilită cu privire la toate etapele concursului: înscrierea, depunerea dosarului în volum complet şi susţinerea probei de concurs;
- După verificarea corectitudinii întocmirii dosarelor de recrutare a candidaţilor, comisia de concurs întocmeşte lista finală a candidaţilor a căror candidatură a fost validată sau invalidată, pe care o publică printr-un anunţ;
- Se impune verificarea permanentă şi atentă a paginii de internet a Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, www.sb.politiaromana.ro – Secțiunea Cariera – Posturi scoase la concurs, întrucât comunicarea informațiilor ulterioare referitoare la concurs se va realiza în această modalitate. În perioada concursului, pe paginile de Internet se vor posta informaţii privind mai multe concursuri, situaţie în care este necesară verificarea atentă a tuturor anunţurilor postate, astfel încât să se evite omiterea luării la cunoştinţă de către candidaţi a unor informaţii legate de concurs;
- În cadrul probei scrise, candidaţii nu vor avea asupra lor decât documentul de identitate şi pix/stilou de culoare albastră (nu vor avea voie cu materiale documentare, dicţionare, notiţe, însemnări, precum şi cu orice alte mijloace de calcul sau de comunicare). Nu se admit pixuri/stilouri care permit ştergerea şi rescrierea. Fraudele, precum şi tentativa de săvârşire a acestora se sancţionează prin eliminarea din concurs a candidatului/ candidaţilor în cauză;
- Fişa postului scos la concurs poate fi consultată de către candidaţi, în urma unei solicitări scrise, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia informaţiilor clasificate.
ATENȚIE! În contextul epidemiologic actual, în vederea prevenirii răspândirii noului tip de coronavirus – SARS-COV2, pe parcursul desfășurării concursului se vor respecta următoarele reguli:
1. menținerea distanțării sociale;
2. purtarea, în mod obligatoriu, cu acoperirea nasului și gurii, a măștii de protecție respiratorie. Candidatul se va asigura, de asemenea, că are o mască de protecție de rezervă. Purtarea măștii de protecție facială este obligatorie pe întreaga durată în care candidatul se află în incinta unității în care se desfăşoară concursul;
3. nu se permite accesul în incintă cu măști faciale de protecție din bumbac sau alte materiale textile. Viziera nu dispensează de purtatul măștii;
4. înaintea susținerii probelor de concurs, candidatul va semna, pe proprie răspundere, o declarație din care să rezulte că nu se află în izolare sau carantină, că nu prezintă simptomatologie specifică îmbolnăvirii cu SARS-COV2 (conform definiției de caz elaborate de CNSCBT/INSP– https://www.cnscbt.ro/index.php/informatii-pentru-personalul-medico-sanitar ).
--------------
Tipizatele necesare înscrierii și constituirii dosarului de concurs sunt prevăzute în anexele 1 – 7 și fac parte integrantă din prezentul anunț.
Tematici si bibliografii
Fişiere ataşate
- 21-09-24-09-54-01SB_Anunt_incadrare_directa_AGENT_LOGISTIC_ACHIZITII.docx
- SB_Anexa_1_Tematica_si_bibliografie_2021_-_sursa_externa_AGENT_LOGISTIC.doc
- 21-09-23-10-17-17SB_ANEXA_2-_cerere_de_inscriere.docx
- 21-09-23-10-17-19SB_ANEXA_3_-_autobiografia.docx
- 21-09-23-10-17-22SB_ANEXA_4-_tabel_cu_rude.xlsx
- 21-09-23-10-17-24SB_ANEXA_5_-_declarația.docx
- 21-09-23-10-17-26SB_ANEXA_6_-_adeverinta_medicala_şi_consimtamant_informat.doc
- 21-09-23-10-17-29SB_ANEXA_7_-_CV.doc
- 21-09-23-10-17-33SB_GRAFIC_concurs_1_proba.docx













