ANUNT pentru ocuparea unui post vacant de ofițer de poliție, existente la nivelul Serviciului Rutier – Compartimentul Sistematizare, control tehnic, legalitatea transporturilor și suport din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu
A N U N Ţ
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (3) şi alin. (5) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului și ale Ordinului m.a.i. nr. 140/2016 privind activitatea de management resurse umane în unităţile de poliţie ale Ministerului Afacerilor Interne, ambele cu modificările şi completările ulterioare şi cu Nora-Raport nr. 230771/08.09.2021;
Inspectoratul General al Poliţiei Române, cu sediul în municipiul Bucureşti, Str. Mihai Vodă nr. 4 – 6, Sectorul 5, organizează,
C O N C U R S :
Secţiunea I – POSTURILE SCOASE LA CONCURS
Pentru ocuparea unui număr de 5 posturi vacante de ofițer de poliție – Rutieră - Specialitatea sistematizare, prin încadrare directă, din sursă externă, a specialiștilor cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale.
Concursul se organizează în sistem centralizat, la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române, conform anunțului postat pe site-ul https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs , iar
INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN SIBIU , cu sediul în municipiul Sibiu, str.Revoluţiei, nr.4 - 6, organizează
R E C R U T A R E:
Pentru ocuparea unui post vacant de ofițer de poliție, existente la nivelul Serviciului Rutier – Compartimentul Sistematizare, control tehnic, legalitatea transporturilor și suport din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, prin încadrare directă din sursă externă a persoanelor cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale, după cum urmează :
- ofițer specialist II – Compartimentul Sistematizare, control tehnic, legalitatea transporturilor și suport, prevăzută la poziția 0143/A din statul de organizare al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu;
Secţiunea a II-a - CONDIŢII DE PARTICIPARE
Pot participa la concurs/examen, candidaţii care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- să aibă cetăţenia română şi domiciliul în România;
- să cunoască limba română, scris şi vorbit;
- să aibă capacitate deplină de exerciţiu;
- să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic (aptitudinea/ inaptitudinea se constată de structurile de specialitate ale Ministerului Afacerilor Interne, printr-o examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu, exclusiv pentru candidatul declarat „admis”).
- să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
- să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;
- să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei când a intervenit reabilitarea;
- să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
- să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
- să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;
- să nu aibă, la încadrarea ca poliţist, calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic;
- să nu aibă tatuaje ori elemente ornamentale, de orice natură, aplicate, inserate sau implantate pe/în corp, neacoperite de vestimentație, în ţinuta de vară (condiție ce va fi verificată cu ocazia examinării medicale, în cazul candidatului declarat „admis”);
- dacă prin încadrare directă, potrivit nivelului studiilor şi/sau vechimii în specialitate nu dobândesc grade profesionale mai mici decât gradele militare echivalente deţinute în rezervă;
- să dețină permis de conducere cel puțin categoria ”B”;
- să deţină/obţină autorizaţie de acces la informaţii clasificate – potrivit nivelului prevăzut în fișa postului;
- să deţină/obţină avizul pentru desemnarea în structurile poliţiei judiciare – dacă fișa postului prevede;
- să deţină/obţină calitatea de poliţist rutier;
- să aibă studiile corespunzătoare cerinţelor postului pentru care candidează, respectiv:
- pregătire de bază:
- pentru cei care au absolvit anterior organizării studiilor universitare în sistem Bologna: studii universitare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în specializarea/specialitatea: căi ferate, drumuri și poduri; construcții, drumuri, poduri și fortificații; drumuri și poduri sau căi ferate și lucrări de artă;
sau
- pentru cei care au absolvit studii universitare în sistem Bologna: studii superioare absolvite cu diplomă de licență, ciclul I de studii universitare în specializarea/ specialitatea: căi ferate, drumuri și poduri
„Dacă pentru ocuparea unor posturi vacante este necesară obţinerea unor avize/autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor, iar acestea nu se obţin ulterior numirii în funcţie, poliţistul este eliberat din funcţie şi pus la dispoziţie în condiţiile legii”, portrivit art. 57^1 alin. (6) din Anexa nr. 3 la O.m.a.i. nr. 140/2016.
Atenţie! Nu se admit derogări de la niciuna dintre condiţiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunţ.
Agentul de poliţie poate participa la concurs, dacă îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii:
- să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului pentru care candidează, respectiv:
- pregătire de bază:
- pentru cei care au absolvit anterior organizării studiilor universitare în sistem Bologna: studii universitare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în specializarea/specialitatea: căi ferate, drumuri și poduri; construcții, drumuri, poduri și fortificații; drumuri și poduri sau căi ferate și lucrări de artă;
sau
- pentru cei care au absolvit studii universitare în sistem Bologna: studii superioare absolvite cu diplomă de licență, ciclul I de studii universitare în specializarea/ specialitatea: căi ferate, drumuri și poduri
- este declarat «apt» la evaluarea psihologică organizată în acest scop;
- să dețină permis de conducere cel puțin categoria ”B”;
- să deţină/obţină autorizaţie de acces la informaţii clasificate – potrivit nivelului prevăzut în fișa postului;
- să deţină/obţină avizul pentru desemnarea în structurile poliţiei judiciare – dacă fișa postului prevede;
- să deţină/obţină calitatea de poliţist rutier;
g) nu este cercetat disciplinar sau nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare;
h) nu este pus la dispoziţie ori suspendat din funcţie în condiţiile art. 27^21 alin. (2) sau art. 27^25 lit. a),
b) şi h) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare;
i) a obţinut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele două evaluări anuale de serviciu;
„Dacă pentru ocuparea unor posturi vacante este necesară obţinerea unor avize/autorizaţii speciale pentru exercitarea atribuţiilor, iar acestea nu se obţin ulterior numirii în funcţie, poliţistul este eliberat din funcţie şi pus la dispoziţie în condiţiile legii”, potrivit art. 57^1 alin. (6) din Anexa nr. 3 la O.m.a.i. nr. 140/2016.
Atenţie! Nu se admit derogări de la niciuna dintre condiţiile de participare la concurs, prevăzute în prezentul anunţ.
Secţiunea a III-a - REGULI PRIVIND ÎNSCRIEREA LA CONCURS
Înscrierea se realizează, în perioada 23.09 - 05.10.2021 (inclusiv în zilele nelucrătoare, pe data de 05.10.2021 doar până la orele 16:00), online la adresa de e-mail resurseumane@sb.politiaromana.ro.
Cererile de înscriere însoțite de documentația solicitată transmise după data de 05.10.2021, orele 16:00, nu vor fi luate în considerare.
Înscrierea candidaților se va realiza menţionând postul pentru care candidează.
Cu ocazia înscrierii, candidații sunt obligați să opteze pentru un singur post la care concurează, menţionând poziţia din statul de organizare al unităţii de poliţie. (ex.: Vă rog să-mi aprobaţi înscrierea la concursul organizat de I.P.J Sibiu pentru ocuparea postului vacant de ofiţer specialist II din cadrul Serviciului Rutier – Compartimentul Legalitatea transporturilor, stare tehnica, sistematizare suport, prevăzut la poziţia 0143/A).
Atenție! Proba scrisă a concursului va avea loc la aceeași dată pentru toate posturile scoase la concurs, la nivel național, astfel candidatul va putea susține această proba doar pentru ocuparea unui singur post dintre cele scoase la concurs.
Reguli privind transmiterea documentelor necesare înscrierii:
- documentele care necesită a fi completate (ex. cererea de înscriere, declarații, etc.) vor fi printate de către candidat, completate olograf, datate și semnate, iar ulterior scanate în format .pdf și transmise în format electronic pe adresa de e-mail indicată mai sus (candidații vor manifesta atenție maximă ca documentele să fie completate corect și integral);
- fiecare document va fi scanat și salvat într-un fișier pdf separat, denumirea fișierului fiind compusă din numele candidatului și conținutul fișierului (ex.: Popescu Ioan - act identitate, Popescu Ioan - cerere înscriere, etc.);
- toate documentele vor fi scanate în format pdf, candidații urmând a verifica înaintea transmiterii, conținutul fișierului pdf scanat, respectiv faptul că acesta este scanat integral (corespunde cu documentul original - ex: diploma de licență este scanată față verso) și este lizibil;
- toate documentele menționate în prezentul anunț vor fi transmise în format electronic printr-un singur e-mail (ca atașamente la e-mail), mărimea totală a tuturor documentelor transmise de către candidat (fișierele pdf atașate e-mailului) pentru înscriere la concurs nu trebuie să depășească 25 MB;
- e-mailul transmis de către candidat va avea subiect (titlu) de următoarea formă: nume, prenume candidat, conținutul e-mailului și concursul la care se înscrie (ex: Popescu Ioan - Dosar de recrutare înscriere concurs ofițer – specialitatea sistematizare).
Atenție! Documentele transmise de către candidat vor fi printate și prezentate comisiei de recrutare, pentru activitatea de validare/invalidare a candidaturilor. La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs. Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare incomplete sau incorect întocmite.
În următoarele două zile lucrătoare, ulterioare depunerii cererii de înscriere însoțită de documentația aferentă, candidaților li se va transmite un e-mail de confirmare a primirii cererii, de pe aceeaşi adresă, respectiv resurseumane@sb.politiaromana.ro, precizându-se codul atribuit candidatului.
În situația în care candidatul nu primește confirmarea în termenul prevăzut mai sus, acesta se poate adresa Serviciului Resurse Umane din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu la numărul de telefon 0269.208318, iar în cazul în care situația nu s-a soluționat, are posibilitatea de a se prezenta fizic la Serviciul Resurse Umane din cadrul IPJ Sibiu din mun. Sibiu, str.Revoluţiei, nr.4-6, jud. Sibiu, în vederea clarificării.
Înscrierea candidaţilor se va face pe bază de cerere de înscriere, conform Anexei nr. 2, și a documentelor, în volum complet, specificate în anunţ și transmise împreună la adresa de e-mail resurseumane@sb.politiaromana.ro.
Atenție! Este interzisă înscrierea prin fax, prin poștă, inclusiv poștă militară sau prin orice alte mijloace decât prin adresa de e-mail indicată în anunţ, respectiv resurseumane@sb.politiaromana.ro, astfel că cererile transmise în aceste moduri nu vor fi luate în considerare.
Dosarul de recrutare va cuprinde următoarele documente:
- cererea de înscriere (Anexa nr. 2);
- CV;
- copii ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului (diploma de licenţă şi suplimentul/foaia matricolă);
(Se vor accepta adeverinţele de studii numai dacă aceste documente sunt în termenul de valabilitate, respectiv 12 luni de la finalizarea studiilor. Termenul de valabilitate al adeverinţei de studii se calculează de la data finalizării studiilor, nu la data eliberării adeverinţei de către instituţia de învăţământ).
(Candidaţii care au absolvit studii superioare în alte state vor prezenta documentele echivalate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale).
- copie a actului de identitate şi, dacă este cazul, a carnetului de muncă/certificatului stagiu de cotizare şi/sau altor documente doveditoare care să ateste vechimea în muncă și, dacă este cazul, ale livretului militar;
- copii ale certificatului de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, ale certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă;
- autobiografia (Anexa nr. 3) şi tabelul nominal cu rudele candidatului şi soţul/soţia candidatului (Anexa nr. 4);
- extras de pe cazierul judiciar/certificat de cazier judiciar (extrasul de pe cazierul judiciar se solicită de către comisia de recrutare, pe baza consimțământului expres al candidatului);
- o fotografie color cu dimensiunile 9x12 cm;
- adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie, însoțită de consimțământ informat, în condiţiile ordinului ministrului afacerilor interne privind examinarea medicală a candidaţilor la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ care formează personal pentru nevoile M.A.I., precum şi la concursurile de încadrare în M.A.I., din care să rezulte că este clinic sănătos pentru participarea la concursul de încadrare în M.A.I., eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării selecţiei (conform Anexei nr. 6);
- aviz psihologic din care să rezulte aptitudinea privind deţinerea, portul şi folosirea armelor şi muniţiilor letale sau neletale supuse autorizării, emis cu cel mult 6 luni anterior derulării selecţiei, de către un psiholog autorizat pentru efectuarea unor astfel de examinări, atestat în condiţiile legii;
- declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare (Anexa nr. 5).
Atenţie! Candidatul declarat „admis” va prezenta documentele în original, în vederea certificării pentru conformitate cu originalul a copiilor documentelor transmise electronic la înscriere, care vor fi semnate de către persoana desemnată şi de către candidat. Originalul documentelor prezentate se restituie candidatului după certificarea copiilor.
În situaţia în care candidatul declarat „admis” nu prezintă toate documentele solicitate şi/sau nu prezintă documentele în original în vederea certificării pentru conformitate a copiilor transmise la înscriere şi/sau în situaţia în care se constată că documentele prezentate nu sunt autentice, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 57^1 alin. (5) din Anexa nr. 3 la O.m.a.i. nr. 140/2016, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în cazul neîndeplinirii acestei condiții, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
Dosarul de recrutare în vederea participării agenţilor de poliţie la concurs va conţine următoarele documente:
- cererea de înscriere (Anexa nr. 2);
- CV;
- copii ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului (diploma de licenţă şi suplimentul/foaia matricolă)
(Se vor accepta adeverinţele de studii numai dacă aceste documente sunt în termenul de valabilitate, respectiv 12 luni de la finalizarea studiilor. Termenul de valabilitate al adeverinţei de studii se calculează de la data finalizării studiilor, nu la data eliberării adeverinţei de către instituţia de învăţământ).
(Agenţii de poliţie care au absolvit studii superioare în alte state vor prezenta documentele echivalate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale).
- copie a actului de identitate;
- copii ale certificatului de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, ale certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă;
- declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare (Anexa nr. 5);
- adeverinţă eliberată de structura de resurse umane a unităţii unde este încadrat, din care să reiasă că nu este cercetat disciplinar şi nu se află sub efectul unei sancţiuni disciplinare, nu este pus la dispoziţie ori suspendat din funcţie în condiţiile art. 27^21 alin. (2) sau art. 27^25 lit. a), b) şi h) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi calificativele obţinute la ultimele două evaluări anuale de serviciu, care este valabilă doar dacă a fost emisă ulterior publicării anunțului;
La concurs pot participa numai candidaţii ale căror dosare de recrutare sunt complete şi corect întocmite.
Secţiunea a-IV-a - REGULI PRIVIND EXAMINAREA PSIHOLOGICĂ A AGENŢILOR DE POLIŢIE ÎNSCRIŞI LA CONCURS
Întrucât această activitate este de competenţa Centrului de Psihosociologie al M.A.I., data, ora, locul şi celelalte detalii vor fi stabilite ulterior în funcţie de numărul de candidaţi şi vor fi comunicate, prin postare, pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu: sb.politiaromana.ro, secţiunea Carieră, sub-secţiunea Posturi scoase la concurs.
Atenţie! Candidaţii nu vor fi anunţaţi personal cu privire la data, ora şi locul unde se va organiza testarea psihologică, fiind obligaţi să se informeze prin verificarea permanentă a site-ului de internet al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu: sb.politiaromana.ro, secţiunea Carieră, sub-secţiunea Posturi scoase la concurs.
Atenţie! Candidaţii trebuie să se prezinte în ziua, data, ora şi locul în care au fost planificaţi pentru susţinerea testării psihologice.
Listele candidaţilor declaraţi „apt” si „inapt” psihologic vor fi postate pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu: sb.politiaromana.ro, secţiunea Carieră, sub-secţiunea Posturi scoase la concurs.
Candidaţii declaraţi „inapt” psihologic nu vor fi programați la concurs, candidaturile acestora urmând a fi respinse ca urmare a neîndeplinirii condițiilor legale.
Orice alte modificări în calendarul desfăşurării concursului vor fi aduse la cunoştinţa candidaţilor prin postarea unui anunţ pe pagina de internet a Poliţiei Române sau pe pagina de internet a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu.
Secţiunea a-V-a - PRECIZĂRI PRIVIND VERIFICAREA ÎNDEPLINIRII DE CĂTRE CANDIDAŢI A CONDIŢIILOR DE PARTICIPARE LA CONCURS
Comisia de recrutare constituită la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu va analiza candidaturile până la data de 27.10.2021, urmând a se pronunța la validarea/invalidarea acestora, întocmind în acest sens un proces-verbal care va fi înaintat până la data de 28.10.2021 comisiei de concurs, împreună cu lista candidaților a căror candidatură a fost validată, precum și lista candidaților a căror candidatură a fost invalidată, cu menționarea motivului invalidării.
Listele candidaturilor validate/invalidate vor fi publicate, la data de 29.10.2021, pe pagina de Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu, sb.politiaromana.ro, secţiunea Carieră, sub-secţiunea Posturi scoase la concurs.
Secţiunea a VI-a - DESFĂŞURAREA CONCURSULUI (PROBA DE CONCURS)
- Test scris - rezolvarea unui test grilă.
Proba de concurs va consta în susținerea unui test grilă, elaborat de către Comisia de concurs din cadrul I.G.P.R. din tematica şi bibliografia recomandate (Anexa nr. 1), având ca scop verificarea cunoştinţelor necesare îndeplinirii atribuţiilor postului și va avea loc la data de 06.11.2021.
Numărul de subiecte va fi stabilit de Comisia de concurs.
Durata de rezolvare a testului este de 3 ore.
Pentru a fi declarat „admis”, candidatul trebuie să obţină minimum nota 7,00. Candidaţii care nu au obţinut minimum nota 7,00 vor fi declaraţi „respins”.
Ora şi locul unde se va desfăşura proba scrisă se vor stabili ulterior, în funcţie de numărul candidaţilor şi vor fi comunicate acestora prin postarea unui anunţ ulterior pe pagina de internet a Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, Secţiunea carieră - Posturi scoase la concurs (adresa https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs).
Rezultatul la proba scrisă se poate contesta o singură dată în termen de 24 de ore de la afişare, iar contestaţiile se depun pe adresa de e-mail nm@politiaromana.ro
Eventualele contestaţii se soluţionează de către comisia constituită în acest scop, în termenul legal.
Nota acordată după soluţionarea contestaţiei la proba scrisă este definitivă.
Candidaţii pot contesta numai notele la propriile lucrări.
Admiterea/respingerea contestaţiei se va comunica prin postare pe pagina de internet a Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, Secţiunea carieră - Posturi scoase la concurs (adresa https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs).
Secţiunea a VII-a - PRECIZĂRI PRIVIND REZULTATELE FINALE ALE CONCURSULUI
Nota finală reprezintă nota obţinută la proba scrisă.
Este declarat „admis” candidatul care a obţinut nota finală cea mai mare, dintre candidaţii înscrişi pe post.
În situaţia în care între doi sau mai mulţi candidaţi există egalitate la proba scrisă, departajarea candidaților în vederea declarării ,,admis” sau ,,respins” la concurs se realizează pe baza rezultatelor obținute în urma susținerii unui interviu structurat pe subiecte profesionale, elaborate din tematica şi bibliografia recomandate.
În eventualitatea susținerii interviului de departajare, tabelul nominal cu rezultatele finale obţinute se va afişa prin postare pe pagina de Internet a Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, Secţiunea carieră - Posturi scoase la concurs (adresa https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs)
Atenţie! Interviul de departajare se susține în vederea departajării candidaților, astfel că va fi declarat „admis” candidatul care a obținut nota cea mai mare, indiferent de aceasta. Interviul de departajare nu este o probă de concurs și nu este supus contestării.
Atenţie! Candidaţii declaraţi „respins” la concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant nu pot ocupa, în baza notei finale obţinute la respectivul concurs, alte posturi vacante în aceeaşi unitate sau în alte unităţi.
Agenţilor de poliţie declaraţi „admis” la concurs şi care îndeplinesc condiţiile legale pentru trecerea în corpul ofiţerilor de poliţie, li se vor acorda grade profesionale conform prevederilor Legii 360/2002, privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare.
Ulterior trecerii în corpul ofiţerilor, candidații declarați „admis” vor fi numiți în funcţiile minime prevăzute de lege corespunzătoare gradelor profesionale acordat, dar nu mai mare decât funcția pentru care au candidat.
Secţiunea a VIII-a - REGULI PRIVIND EXAMINAREA PSIHOLOGICĂ ȘI MEDICALĂ PENTRU CANDIDAȚII DECLARAȚI „ADMIS”, PRIN MODALITATEA ÎNCADRĂRII DIRECTE
După afişarea/postarea tabelului cu rezultatele finale, candidatul declarat ,,admis” la concursul organizat pentru ocuparea unui post vacant, prin modalitatea încadrării directe, susţine examinarea medicală şi evaluarea psihologică. În situaţia constatării inaptitudinii medicale sau psihologice, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 57^1 alin. (5) din Anexa nr. 3 la O.m.a.i. nr. 140/2016, respectiv în cazul neîndeplinirii uneia dintre aceste condiții, oferta de ocupare a postului se face candidatului clasat pe următorul loc, în ordinea descrescătoare a notelor obținute.
Candidaților declarați „admis” la concurs şi care îndeplinesc condiţiile legale de încadrare în Poliţia Română, li se vor acorda gradele profesionale în funcţie de pregătirea lor şi de vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, raportate la cerinţele postului. Aceștia sunt încadrați în funcțiile minime prevăzute de lege corespunzătoare gradelor profesionale acordate, dar nu mai mari decât funcția pentru care au candidat, pe o perioadă de probă de 12 luni, conform prevederilor Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.
Secţiunea a-IX-a - REGULI PRIVIND BUNA ORGANIZARE ŞI DESFĂŞURARE A CONCURSULUI
- Prin înscrierea la acest concurs, candidaţii îşi manifestă implicit acordul cu privire la condiţiile şi modul de organizare şi desfăşurare a concursului;
- Candidaţii sunt rugaţi să citească cu atenţie anunţul şi să respecte organizarea stabilită cu privire la toate etapele concursului: înscrierea, depunerea dosarului în volum complet şi susţinerea probei de concurs;
- Se impune verificarea permanentă şi atentă a paginii de internet a Poliţiei Române, www.politiaromana.ro, Secţiunea carieră - Posturi scoase la concurs (adresa https://www.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs), precum și a paginilor de internet ale unităților de recrutare, întrucât comunicarea informațiilor ulterioare referitoare la concurs se va realiza în această modalitate. În perioada concursului, pe paginile de Internet se vor posta informaţii privind mai multe concursuri, situaţie în care este necesară verificarea atentă a tuturor anunţurilor postate, astfel încât să se evite omiterea luării la cunoştinţă de către candidaţi a unor informaţii legate de concurs;
- În cadrul probei scrise, candidaţii vor avea asupra lor doar documentul de identitate şi pix/stilou de culoare albastră (nu vor avea voie cu materiale documentare, dicţionare, notiţe, însemnări sau orice alte mijloace de calcul sau de comunicare). Nu se admit pixuri/stilouri care permit ştergerea şi rescrierea. Fraudele, precum şi tentativa de săvârşire a acestora se sancţionează prin eliminarea din concurs a candidatului/ candidaţilor în cauză;
- Fişele posturilor scoase la concurs pot fi consultate de către candidaţi, în urma unei solicitări scrise, adresate unității în al cărei stat de organizare se regăsesc posturile pentru care se organizează concurs, cu respectarea prevederilor legale referitoare la protecţia informaţiilor clasificate;
Atenție! În contextul epidemiologic actual, în vederea prevenirii răspândirii noului tip de coronavirus - SARS-COV2, pe parcursul desfășurării concursului se vor respecta următoarele reguli:
1. menținerea distanțării sociale;
2. purtarea, în mod obligatoriu, cu acoperirea nasului și gurii, a măștii de protecție respiratorie. Candidatul se va asigura, de asemenea, că are o mască de protecție de rezervă. Purtatul măștii este obligatoriu pe întreaga durată în care candidatul se află în incinta unității în care se desfăşoară concursul;
3. nu se permite accesul în incintă cu măști din bumbac sau alte materiale textile. Viziera nu dispensează de purtatul măștii;
4. înainte de susținerea probei de concurs, fiecare candidat va semna pe proprie răspundere o declarație din care să rezulte că nu se află în izolare sau carantină, că nu prezintă simptomatologie specifică îmbolnăvirii cu SARS-COV2 (conform definiției de caz elaborate de CNSCBT/INSP - https://www.cnscbt.ro/index.php/informatii-pentru-personalul-medico-sanitar).
Tematici si bibliografii
Fişiere ataşate
- 21-09-29-03-13-28Model_CV.doc
- 21-09-23-10-40-08SB_ANEXA_2-_cerere_de_inscriere.docx
- 21-09-23-10-40-11SB_ANEXA_3_-_autobiografia.docx
- 21-09-23-10-40-19SB_ANEXA_4-_tabel_cu_rude.xlsx
- 21-09-23-10-40-23SB_ANEXA_5_-_declarația.docx
- SB_Anexa_nr_6_adeverinta_medicala_şi_consimtamant_informat.doc
- SB_Anunt_incadrare_directa_specialisti_RUTIERA.docx
- 21-09-23-10-41-01SB_Anexa_1_Tematica_si_bibliografia.docx













